Acasă

Povestea lui Senua's Saga: Hellblade II începe exact după evenimentele jocului anterior, în care protagonista călătorește până la marginile infernului pentru a-și salva iubitul, Dillon, mort în luptă de invadatorii vikingi care au distrus satul ei, dar eșuează lamentabil. Cu toate acestea, Senua ajunge să înțeleagă mai bine situația ei schizofrenică și începe să obțină aliați care populează mintea ei. 

Acum, Senua pleacă spre Islanda, însetată de răzbunare. Și imediat de la început, realizăm că sarcina nu va fi deloc prietenoasă, deoarece după ce urcă pe o navă inamică, aceasta este distrusă de forțele naturii, arătând că vikingii sunt doar unii dintre dușmanii care vor apărea în calea ei. Fără a mai menționa alte obstacole, precum zei, prieteni cu alte intenții, printre alte animozități.

Începutul jocului ne arată deja într-un mod foarte cinematografic că multe dintre aspectele pe care le-am văzut în prima aventură sunt prezente, amintindu-ne cât de visceral este jocul și cât de capabil este să transmită întreaga suferință și agonie a personajului. Este foarte recomandat de către cel care vă scrie să aveți o scurtă cunoaștere a primei aventuri pentru a nu fi luați prin surprindere de continuarea poveștii.



Povestea lui Hellblade II depășește cu mult simpla căutare a răzbunării, ci abordează subiecte extrem de delicate, precum schizofrenia, depresia, autodeprecierea, printre multe alte teme. Nu sunt puține momentele în care ne punem în pielea protagonistei și nu vedem aspectele societății care au fost întotdeauna tratate ca tabuuri.

Caracteristici speciale

Recunosc că nu sunt adeptul jocului cu căști, dar în Hellblade II acest obiect este absolut indispensabil, mai ales atunci când selectați sunetul cu caracteristici de ambient 3D, care aduce un sunet similar cu ceea ce Senua aude vocile în capul ei. Trebuie să menționez că la început poate fi chiar puțin deranjant, deoarece vorbim cu adevărat despre o imersiune foarte mare.

Se remarcă faptul că accentul gameplay-ului se bazează pe scene tăiate, făcând ca în diferite ocazii să rămân în dubiu dacă era ceva jucabil sau nu. Mai ales din cauza alegerii benzilor negre în partea de sus și de jos a ecranului. Desigur, multe dintre acestea se întâmplă și datorită graficii magistrale. Poate că nu este prea mult să spunem că Hellblade II este aproape un simulator de plimbare.