Dezvoltat de René Rother, cu publicarea Devolver Digital, jocul a fost lansat pe 9 aprilie 2024.

Bizar

Jocul începe cu o mică scenă de tăiere, care ne arată deja povestea înfiorătoare care urmează. Stilul artistic a fost prima lucrare pe care am remarcat-o, fiind foarte distinct și expresiv, dar care nu ne spune nimic la început.

Când am început efectiv să joc, m-am gândit: "ce nebunie este asta aici?". Practic, pe un ecran care părea să îmi arate mecanicile de bază ale jocului (pentru a mă antrena și a mă obișnui), de fapt mi s-a arătat cum să alerg, să trag și să "instalez" un virus în capul oamenilor. Ce se întâmplă aici?

Am început să vreau să înțeleg care este scopul acestui titlu, și dacă mă va face mai mult sau mai puțin intrigată pe măsură ce trece timpul. Deși este o idee nebună, am continuat din curiozitate și pentru a descoperi ce făceam și ce ar trebui să fac pentru a ajunge la finalul lui.

De aceea, nu am citit sau văzut nimic despre el înainte de a începe aventura mea, și spun că am fost cu adevărat impresionată. Iubesc jocurile Devolver, și toate pe care am putut să le experimentez mi-au învățat ceva pentru viață, de la jocuri care nu îmi spun nimic direct până la jocuri care clarifică mai mult decât oricând. Va aduce Children of the Sun o lecție pentru mine, de asemenea?
 

Lar Partido

Ca multe titluri Devolver, ca un standard, jocurile nu au dialoguri. Sunt mult mai vizuale și sensibile, cu intenția de a te face să simți mesajul în loc să doar citești și să știi imediat despre ce este vorba.

Este ceva mai concentrat pe progresul poveștii, unde descoperi odată obiectivul jocului. În Children of the Sun acest lucru este chiar mai intens. Din câte am putut percepe, povestea se învârte în jurul unei fete care dintr-un motiv oarecare vrea să ucidă oameni cu un singur foc. Nu știm motivul mâniei ei, vedem doar asta prin situațiile traumatice prin care a trecut și cum se descurcă cu toate acestea.

Prin intermediul scenelor de tăiere și completând niveluri, momentele prin care a trecut protagonista sunt arătate, cu scopul de a "justifica" comportamentul ei. Sunt câteva situații grele, care chiar dau o senzație proastă doar imaginându-ți, și se pare că din această cauză ea acționează așa cum acționează.

Într-un fel, este într-adevăr o scuză pentru ea să vrea să ucidă acești oameni în acest fel, ceea ce mă face să mă gândesc la inocența acestui popor și la ce ar fi putut să facă pentru a "merita" asta. Nu este doar despre a ucide, protagonista pare să vrea ca ei să plătească pentru ce au făcut și să treacă prin ceea ce ea a trecut.

La început, mecanica noastră este destul de simplă: a merge, a alerga, a viza și a trage. Pe măsură ce trecem de puzzle-uri, totul este mai ușor, dar totuși destul de provocator. Este un tip de puzzle pe care nu l-am jucat niciodată, pe care am avut nevoie de timp pentru a-l înțelege din cauza dificultății (și pentru că trebuia să gândesc fiecare pas pentru a executa sarcinile).
 

Totul începe când fata se plimbă în căutarea acestei "secte" de oameni. Când ea găsește unul dintre ei (care este ușor de vizualizat, deoarece strălucesc în aur), ea trebuie să se oprească într-un loc strategic, să vizeze și abia atunci să tragă (în cap, preferabil, și doar cu un singur foc).

De acolo, când ea apasă pe trăgaci, este ca și cum camera noastră (și noi înșine) ne transformăm în glonțul puștii. Da, este destul de confuz! Dar este exact asta, și, atunci când ajungem la capul personajului, acela devine "checkpoint"-ul nostru, fiind necesar să lovim alții care sunt în apropiere pentru a termina nivelul.

Și toate acestea, cu un singur foc pentru fiecare persoană și fiind nevoie să gândim foarte bine cine să lov...