Sony se confruntă cu probleme legale din cauza interzicerii discurilor

Baza juridică pe care compania o folosea pentru a evita sancțiunile de reglementare consta în indicarea rafturilor din magazinele fizice. În apărările prezentate anterior în instanțe, avocații corporației susțineau că comerțul tradițional și rețelele de retail erau concurenți direcți, întrucât producătorul nu câștigă din revânzarea media second-hand. Afirmația oficială era că nu exista monopolul mărcii PlayStation, deoarece tabelele de prețuri trebuiau să concureze cu reducerile comercianților și cu circulația pieței second-hand. Însă această apărare convenabilă este acum inutilă: prin decretarea sfârșitului discurilor, gigantul japonez își sabotează propria strategie legală și oferă pe tavă argumentul necesar procurorilor pentru a demonstra controlul absolut al distribuției de software.

Reacția juridică la această abordare centralizatoare a câștigat un capitol important în Olanda, coordonată de organizația Stichting Massaschade & Consument. Fundația a inițiat o acțiune colectivă împotriva Sony Interactive Entertainment, solicitând despăgubiri de 457 milioane de dolari pentru a compensa peste 1,7 milioane de consumatori locali. Entitatea argumentează că utilizatorii vor fi afectați financiar fiind obligați să plătească taxa obligatorie de 30% în fiecare tranzacție pe platforma virtuală, fără nicio alternativă pe piața fizică. Această taxă impusă într-un magazin fără competiție este un abuz flagrant care lovește în portofelul jucătorului pentru a asigura câștiguri mai mari pentru acționari.

Ecosistemul închis al PlayStation Store atrage deja atenția nedorită a autorităților economice de reglementare din întreaga lume.

Multinaționala acumulează procese pentru abuz de putere economică și manipulare artificială a prețurilor pe piețe strategice, inclusiv în Regatul Unit, Spania, Statele Unite și Olanda. Profesorul Andrew Ching, expert afiliat la Johns Hopkins Carey Business School din Baltimore, a explicat într-un interviu pentru publicația Fortune că producătorul va întâmpina dificultăți mari în a justifica așa-numitul "impozit Sony" din momentul în care consumatorul nu mai are alternativa de a căuta promoții în retail sau de a apela la titluri second-hand. Fără formatul pe disc, cumpărătorii cu bugete restrânse devin complet dependenți de deciziile companiei, care ajunge să dicteze singură ce jocuri sunt la ofertă, cât timp și la ce preț, eliminând posibilitatea de a recupera parte din banii investiți.

Există un calcul financiar foarte clar în spatele obiceiului de a colecționa cutii, care depășește cu mult atașamentul material sau nostalgia. Un utilizator conștient că poate vinde un titlu de 60 de dolari pentru 20 de dolari pe piața second-hand cheltuie efectiv 40 de dolari pentru dreptul de a juca. Prin eliminarea acestei dinamici de schimb, compania reduce puterea de cumpărare a comunității și îi îndepărtează pe cei care depindeau de rotația mediilor pentru a finanța următoarea sesiune de joc. Această grabă de a digitaliza totul dezvăluie cel mai urât aspect al industriei tehnologice, care distruge drepturile de proprietate de bază ale consumatorului pentru a asigura controlul total asupra pieței consolelor.